Uscătorul automat de mâini ne poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Connecticut, aparatul reprezintă un risc major pentru sănătate, el absorbind bacteriile şi microbii din aer şi transmiţându-le apoi pe mâinile persoanelor care îl folosesc.
Pericolul este cu atât mai mare cu cât astăzi se găsesc uscătoare automate de mâini în toaletele din majoritatea instituţiilor: hoteluri, centre spa, saloane de cosmetică, restaurante, cantine, cafenele, baruri, foodcourt-uri, resort-uri, complexuri de agrement, complexuri de fitness, vestiare, piscine, cinematografe, mall-uri, clădiri de birouri, şcoli, grădiniţe şi universităţi, etc. Astfel, sunt expuse riscului de îmbolnăvire un număr extrem de mare de persoane.
O soluţie imediată ar fi evitarea folosirii acestei metode de uscare a mâinilor şi utilizarea unei metode alternative. Dar acest lucru nu elimină bacteriile şi microbii din aer. Pentru aceasta, singura soluţie este realizarea unei dezinfecţii eficiente şi permanente.
Cum? Cu ajutorul lămpilor bactericide cu grilă BIOCOMP. Concepute special pentru a putea fi folosite în mod continuu în prezenţa persoanelor, lămpile bactericide cu grilă LBAG BIOCOMP asigură o dezinfecţie a aerului de 99,99%, împiedicând răspândirea microorganismelor dăunătoare sănătăţii: bacterii, virusuri, spori de mucegai şi alţi agenţi patogeni (vezi aici lista completă a microorganismelor distruse de lumina ultravioletă UV-C).
Lămpile cu grilă BIOCOMP sunt dotate cu dispozitive ajustabile ce direcționează fluxul luminii UV-C în plan orizontal, paralel cu tavanul şi sunt prevăzute cu un cu un sistem de reglare a direcției luminii fluxului UV-C, permițând eliminarea eventualelor reflexii UV nedorite.
Pentru o dezinfecţie eficientă, alege dispozitivele bactericide BIOCOMP!
Configurator sistem de Biosecuritate Ecologică Integrată. Completează formularul AICI.