Biosecuritate Ecologică Integrată în domeniul educațional

  • De 31 de ani asigurăm sănătatea în mediul educațional!

Dispozitivele de dezinfecție cu lumină ultravioletă UV-C BIOCOMP protejează, eficient împotriva virusurilor, bacteriilor, epidemiilor, infecțiilor și alergiilor din creșe, grădinițe, școli, centre de plasament, licee și instituții de învățământ superior. 

Particularități ale domeniului educațional:

  • Unitățile de învățământ sunt medii dinamice, ce adăpostesc un număr mare de persoane;
  • Un copil aflat într-o colectivitate școlară sau preșcolară poate contacta până la 12 răceli pe an, dar și alte afecțiuni ale căilor respiratorii, boli ale copilăriei (rubeolă, oreion, rujeolă), conjunctivită, scarlatină, varicelă, gastroenterită etc.;
  • Eficiența din ce în ce mai scăzută a substanțelor chimice în asigurarea controlului biocontaminanților periculoși;
  • Apariția unor noi mutații ale agenților patogeni;
  • Studiile arată că un pachet de culturi proprii de mucegaiuri și bacterii seformează în mai puțin de 6 luni de la darea în folosință a unei clădiri. La acestea se adaugă zilnic contaminările venite din exterior.
  • Peste 60% dintre contaminări, realizate pe calea aerului;
  • Riscul creșterii numărului de absențe al elevilor și concediu medical al cadrelor didactice.

Analizând variantele disponibile la ora actuală, dezinfecția cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C reprezintă o soluție viabilă ce ar trebui luată în calcul pentru dotarea unităților de învățământ, pentru crearea unei  bariere ecologice împotriva contaminărilor cu agenți patogeni periculoși.

Unitățile de învățământ sunt medii dinamice, ce deservesc un număr mare de persoane și unde pericolul contaminărilor este ridicat. Astfel, asigurarea biosecurității ecologice integrate este un aspect critic. 

Compania BIOCOMP este producător și lider de piață cu 31 de ani de expertiză, este singura companie din România care oferă dispozitive de dezinfecție UV-C profesionale, asigurând Biosecuritatea Ecologică Integrată a unităților de învățământ. 

Biosecuritatea Ecologică Integrată este un concept unic, ce presupune blocarea celor trei căi principale de contaminare potențială: aer, suprafețe generale și obiecte.

Decontaminarea aerului este un aspect critic în reducerea și prevenirea transmiterii agenților patogeni, în contextul în care peste 60% dintre contaminări se realizează pe calea aerului. Dispozitivele de dezinfecție BIOCOMP cu lumină ultravioletă UV-C pentru dezinfecția aerului sunt special concepute pentru a funcționa în deplină siguranță în prezență umană, asigurând un grad maxim de protecție epidemiologică. Aceste dispozitive emit un strat de lumină ultravioletă UV-C paralel cu tavanul și folosesc convecția naturală pentru a dezinfecta aerul din încăperea în care au fost montate. Dezinfecția se realizează în mod ecologic – dispozitivele biocide BIOCOMP nu emit ozon (iritant pentru tractul respirator uman) sau alți compuși secundari.

În completare, dispozitivele BIOCOMP pentru dezinfecția suprafețelor se folosesc doar în absența persoanelor, sunt special proiectate pentru a se adapta oricărui tip de spațiu și acționează pentru a crea un sistem activ de protecție împotriva contaminărilor. Pentru o protecție eficientă în unitățile de învățământ, se recomandă utilizarea dispozitivelor pentru dezinfecția suprafețelor în sălile de clasă, laboratoare, grupuri sanitare, cancelarii, secretariate, biblioteci și în alte spații tranzitate de un număr mare de persoane.

Procesul de biosecurizare ecologică integrată este completat de dispozitivele speciale cu lumină UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția obiectelor (telefoane mobile, tablete, documente, tastaturi, jucării, creioane etc.) și dispozitivele speciale cu lumină UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția încălțămintei
Datorită dezinfecției rapide și ușurinței de utilizare, dispozitivele biocide bazate pe tehnologia luminii ultraviolete UV-C BIOCOMP pot fi integrate ușor în fluxul zilnic al activităților, permițând desfășurarea normală a programului. În plus, aceste dispozitive creează o barieră ecologică împotriva contaminărilor, ajutând fiecare unitate de învățământ să facă față propriilor provocări legate de dezinfecție: gripe sezoniere, răceli, viroze, conjunctivită, scarlatină, gastroenterită şi alte boli specifice.

error: Conținutul acestui website este protejat!