Ce este și cum acționează lumină ultravioletă UV-C
Lumina ultravioletă UV-C este o componentă invizibilă a radiației solare situată, ca lungime de undă, între 100nm și 280nm. Lumina ultravioletă UV-C este utilizată de peste 100 de ani pentru a elimina eficient virusurile (inclusiv SARS-CoV-2), bacteriile, sporii de mucegai şi alți agenţi patogeni.
Eficienţa maximă distructivă asupra microorganismelor se obţine prin utilizarea luminii ultraviolete UV-C cu lungimea de undă de 253,7 nm, care deteriorează acidul dezoxiribonucleic (ADN) al agenţilor patogeni, împiedicând capacitatea lor de a se reproduce. Lumina ultravioletă UV-C distruge orice tip de microorganism, indiferent de dimensiunea lui, spre deosebire de filtrele de aer, care sunt ineficiente în cazul particulelor mai mici de 0,3 microni.
Pentru a beneficia de avantajele dezinfecției bazate pe tehnologia luminii ultraviolete UV-C este important să acordați atenție avertizărilor de pe etichetele dispozitivelor. Asigurați-vă că personalul de curățenie, angajații sau alte persoane care vor manipula dispozitivele citesc și înțeleg manualul de utilizare și instrucțiunile de protecție, pentru o utilizare sigură și adecvată. Dispozitivele UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția aerului sunt special concepute pentru a fi utilizate în deplină siguranță în prezența umană, pe când dispozitivele UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția suprafețelor se utilizează doar în absența persoanelor (acestea pot fi programate pentru a efectua dezinfecția în afara orelor de lucru).
Prezența fizică, în spații comerciale, poate fi realizată în siguranță în această perioadă cu ajutorul dispozitivelor biocide BIOCOMP, ce folosesc tehnologia luminii ultraviolete UV-C.
Acestea creează o barieră ecologică împotriva contaminărilor, asigurând un mediu sigur pentru angajați cât și pentru cumpărători.